Activități cu nou-născutul
publicat in: Noutati // publicat pe: 09.04.2021
Cel mic învață zilnic despre lumea din jurul lui, iar experiențele noi fac parte din acest proces. Mișcarea ajută la întărirea musculaturii și la abilitățile motorii, iar petrecerea timpului cu părinții este esențială pentru formarea unei relații bune.
Primele 6 luni din viața bebelușului sunt uimitoare, și îl transformă dintr-un copilaș care nu își poate susține capul într-un omuleț care poate sta în funduleț și se poate juca. Deși ritmul fiecărui copil este unic, există modalități prin care părinții pot ajuta dezvoltarea.
1. Ascultare
Părinții pot cânta sau îi pot vorbi copilașului pe tonuri exagerate, urmărind reacțiile acestuia. Prin această metodă cel mic își dezvoltă vocabularul și se familiarizează cu limba.

2. Urmărire cu privirea
Părinții pot folosi o jucărie moale, pufoasă, ca o minge de burete sau un animăluț de plus, pe care o vor plimba prin aer în fața ochilor copilașului. Acesta din urmă stă întins pe spate și urmărește cu privirea obiectul mișcător.
3. Reflexie
Pentru această activitate, este nevoie de o oglindă care să fie sigură pentru bebeluși, pentru a nu exista pericolul accidentelor. Părinții vor ține copilul în fața oglinzii sau invers, oglinda în fața copilului, întrebând ”cine e acolo?”. Pot fi folosite și jucării în același mod. Acest lucru ajută la dezvoltarea abilităților vizuale, sociale și a inteligenței emoționale.

4. Imitație
Copiii fac ceea ce văd și au tendința instinctive de a imita, motiv pentru care un joc pe baza acestor abilități este o metodă excelentă de a petrece timpul. Părinții pot face cu mâna, pot bate din palme sau își pot acoperi ochii, pentru a-l stimula pe cel mic să facă aceleași lucruri. Pe măsură ce bebelușul începe să imite din ce în ce mai bine, mișcările pot deveni mai complexe, dar acest lucru se va face treptat. Incapacitatea de a imita îi poate aduce frustrare, iar joaca se poate termina rapid în plânsete. Cu toate acestea, este o metodă simplă de a stimula conversația non-verbală și memoria.
5. Uite!
Cea mai bună metodă de a trezi interesul bebelușului este de a-l scoate afară la o plimbare, fie în cărucior, fie în marsupiu. În același timp, paradoxal, aceasta este o metodă excelentă de a-l adormi, dar atâta timp cât este treaz este expus la stimuli externi (ideal, nu prea mulți). Dacă plimbarea are loc pe o străduță sau într-un parc, o metodă simplă de a-l ține ocupat este ca părinții să îi arate anumite lucruri – fie spunând ce se vede (de exemplu, un copac), fie prin aducerea aproape și menționarea numelui (de exemplu, o frunză sau o castană, etc). Aceste experiențe sunt benefice nu doar prin prisma dezvoltării vorbirii și atenției, cât și prin expunerea la aer curat și o multitudine de culori, texturi, mirosuri și senzații tactile noi.
6. Cărți!
Chiar dacă poate părea că este prea mic pentru lectură, este o idee bună ca părinții să înceapă să îi citească. Un lucru important de reținut este că bebelușii văd la început doar la 20-30 cm în față, așa că ar trebui ca respectiva carte să fie ținută foarte aproape, să aibă imagini cu un contrast puternic și culori vii. Modalitatea interactivă de a citi îl poate ajuta la dezvoltarea abilităților de comunicare și îi poate insufla dragostea pentru lectură de la o vârstă fragedă.

7. Peisaje noi
Chiar dacă bebelușii pot părea prea mici pentru excursii, în cazul în care părinții sunt amatori de călătorii și își iau măsurile necesare pentru a asigura o călătorie corectă, cei mici au numeroase beneficii de pe urma schimbării peisajului. Dacă se călătorește cu mașina, un scaun auto este obligatoriu pentru siguranța și confortul copilașului. Plimbările la munte sau la mare ajută la salturile de creștere și la dezvoltarea a numeroase abilități. Aerul proaspăt, multitudinea de informații noi și expunerea la diverse forme de relief nu sunt doar o încântare, ci și o activitate plăcută care poate continua pe tot parcursul copilăriei, întărind legăturile cu părinții și creând amintiri de neuitat.

Orice am face, este deosebit de important să ne asigurăm că îi conferim celui mic protecția necesară pentru a crește și a se dezvolta în mod sănătos. De asemenea, pe lângă faptul că este dezirabil să îi oferim toate cele necesare, este important și să petrecem cât mai mult timp alături de copiii noștri, să ne jucăm cu ei, să avem activități comune și să îi învățăm să relaționeze cu membrii familiei în primul rând pentru a-i obișnui cu toate etapele de socializare și învățare care îi așteaptă pe măsură ce înaintează în vârstă.
