Generația copiilor super-monitorizați

Există o fotografie pe care mulți dintre noi am putea să o recreăm din memorie: o gașcă de copii pe biciclete, undeva între blocuri sau pe o stradă liniștită. Nimeni nu purta cască, nu avea telefon și nu trimitea locația în timp real către părinți. În mod miraculos, la un moment dat, toți ajungeau acasă.

Privită prin ochii unui părinte de astăzi, imaginea poate părea aproape neverosimilă. Cum îi lăsau singuri? Cum știau că sunt în siguranță?

Adevărul este că fiecare generație își crește copiii cu instrumentele și convingerile pe care le are la dispoziție, iar generația actuală are mai multe instrumente de monitorizare decât oricare alta din istorie. Știm unde sunt copiii noștri, cu cine și ce fac. Putem interveni rapid, putem preveni, putem anticipa și, din multe puncte de vedere, acesta este un progres extraordinar.

Cu toate acestea, în ultimii ani, tot mai mulți cercetători și psihologi au început să pună o întrebare interesantă: ce se întâmplă cu dezvoltarea copilului atunci când aproape fiecare experiență este supravegheată, organizată și gestionată de un adult?

O copilărie tot mai sigură

Puține generații de copii au beneficiat de atât de multă atenție: părinții citesc, se informează, compară recomandări și încearcă să ia cele mai bune decizii. Locurile de joacă sunt mai sigure, scaunele auto sunt mai performante, iar standardele de siguranță sunt mai ridicate decât au fost vreodată. Toate acestea sunt lucruri bune.

Însă, pe măsură ce siguranța a devenit o prioritate centrală, s-a schimbat și felul în care copiii interacționează cu lumea din jur. Multe dintre experiențele care odinioară făceau parte din copilăria obișnuită au devenit rare: mersul singur la magazin, joaca nesupravegheată în fața blocului, rezolvarea conflictelor fără intervenția imediată a unui adult, explorarea unor locuri noi doar din curiozitate.

Fiecare dintre aceste experiențe implica un anumit grad de risc, dar și ceva la fel de important: încredere.

Cum se construiește încrederea în sine

Există o idee simplă care apare frecvent în literatura despre dezvoltarea copilului: oamenii capătă încredere în propriile capacități atunci când au ocazia să le folosească, nu atunci când li se explică de ce sunt capabili sau când altcineva face lucrurile în locul lor.

Pentru a se dezvolta, copiii trebuie să încerce, să greșească, să se adapteze și să ajusteze abordarea și, într-un final, să reușească.

Psihologul Peter Gray, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai jocului liber, susține de ani de zile că autonomia și explorarea independentă joacă un rol esențial în dezvoltarea rezilienței și a competențelor sociale. În observațiile sale, copiii învață să evalueze riscuri, să coopereze și să rezolve probleme tocmai pentru că sunt puși în situația de a lua decizii reale.

Poate părea un detaliu minor, dar există o diferență enormă între un copil care a auzit de o sută de ori că este capabil și unul care a avut o sută de ocazii să descopere singur acest lucru.

Riscurile mici au un rol important

În limbajul specialiștilor există un concept numit risky play, adică jocul care implică un grad rezonabil de risc.

Nu este vorba despre pericol real, ci despre experiențe care îi permit copilului să își testeze limitele: să se cațere puțin mai sus, să alerge mai repede, să încerce ceva nou fără garanția succesului.

Cercetările coordonate de profesorul Ellen Beate Hansen Sandseter au arătat că aceste experiențe contribuie la dezvoltarea încrederii și a capacității de gestionare a situațiilor noi. Mai pe scurt, curajul apare atunci când întâlnesc dificultăți pe care învață să le depășească.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care amintirile cele mai puternice din copilărie sunt rareori despre momentele în care totul a mers perfect. Sunt despre aventuri, încercări, greșeli și mici victorii personale.

O schimbare de perspectivă

Interesant este că libertatea și siguranța sunt adesea prezentate ca două idei aflate în conflict. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate.

Un copil:

·         Poate fi protejat și, în același timp, poate avea spațiu pentru explorare.

·         Poate avea reguli și, în același timp, poate lua propriile decizii.

·         Poate primi ajutor și, în același timp, poate avea ocazia să încerce singur.

Provocarea parentingului modern nu este lipsa de implicare, ci chiar contrariul: puține generații de părinți au fost atât de implicate în viața copiilor lor. Așa că provocarea actuală este să găsim echilibrul dintre prezență și autonomie.

Lumea are nevoie de copii care au încredere în ei

Când ne imaginăm viitorul copiilor noștri, ne dorim să fie curioși, adaptabili, capabili să ia decizii și să se descurce în situații neprevăzute.

Toate aceste calități au însă un punct de plecare comun: experiența.

Nimeni nu învață să aibă încredere în sine doar din explicații și teorie. Încrederea se construiește prin practică, în momentele mici, atunci când copilul descoperă că poate face ceva fără să fie ghidat pas cu pas.

Poate că una dintre cele mai valoroase forme de sprijin pe care le putem oferi nu este să netezim fiecare drum din fața lor, ci să le oferim ocazia să parcurgă singuri o parte din el.

Ne dorim ca blogul nostru să fie util, dar este important de reținut că articolele sunt doar puncte de plecare pentru discuții și conțin doar informații cu caracter general. Ele nu substituie recomandările specializate, și mereu încurajăm părinții să contacteze un specialist dacă sunt îngrijorați.

Dacă îți plac sau îți sunt de folos articolele noastre, le poți aprecia cu un share! Informațiile ar putea fi utile altor mămici sau tătici. Îți mulțumim!