publicat in: Noutati // publicat pe: 30.09.2026
„Profită acum, că trece repede” este una dintre acele fraze pe care aproape orice părinte le aude.
Vine, de cele mai multe ori, cu cele mai bune intenții, de la cineva care privește în urmă și știe deja cât de repede se transformă copilul care cere să fie luat în brațe într-un adolescent mult mai independent.
Există mult adevăr în ea: copilăria este scurtă, iar unele etape dispar aproape fără să observăm. Problema apare atunci când această conștientizare se transformă într-o obligație: ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă, să fim prezenți permanent și, cumva, să nu ratăm nimic.
Pentru un părinte aflat în mijlocul unei perioade solicitante, nostalgia altcuiva poate deveni surprinzător de greu de dus.
Privim trecutul diferit după ce … a trecut
Memoria autobiografică nu funcționează ca o înregistrare fidelă a vieții. Atunci când ne amintim o perioadă, reconstruim experiența, iar emoțiile prezente influențează felul în care o privim.
În psihologie există chiar un fenomen numit „rosy retrospection”: tendința de a evalua anumite experiențe din trecut mai favorabil după ce s-au încheiat decât atunci când le trăiam. Ca un fel de ochelari cu lentile roz prin care totul se vede romantic.
De aceea, un părinte al cărui copil are acum 18-20 de ani poate tânji sincer după serile în care îi citea povești înainte de culcare. În amintire, însă, pot deveni mai puțin vizibile negocierile pentru spălatul pe dinți, trezirile nocturne, rufele care așteptau și oboseala unei zile în care nu avusese aproape deloc timp pentru sine.
Nostalgia nu falsifică neapărat trecutul, ci îl editează, păstrând anumite cadre în timp ce elimină sau estompează altele. Iar sfatul „bucură-te de fiecare moment” vine adesea din această versiune retrospectivă a copilăriei.
Poți iubi o etapă fără să îți placă fiecare parte a ei
Primii ani pot conține, în aceeași zi, tandrețe și exasperare. Poți râde până te doare burta la o replică a copilului și, câteva ore mai târziu, să numeri minutele până adoarme. Poți ști că într-o zi îți va fi dor să îl porți în brațe și totuși să te doară spatele astăzi.
Aceste experiențe coexistă foarte bine.
Cercetările despre experiența parentală descriu tocmai această complexitate. Parentingul este asociat atât cu niveluri ridicate de sens și satisfacție, cât și cu stres, oboseală și o încărcare emoțională considerabilă. Felul în care părinții se simt nu este același în fiecare minut al fiecărei zile, și nu încape într-o singură categorie.
Presiunea de a „savura” copilăria poate face însă ca emoțiile mai puțin plăcute să pară nepotrivite sau să dea senzația că ești un părinte rău fiindcă nu te bucuri suficient. Oboseala primește imediat un termen de comparație: într-o zi o să-mi fie dor de asta. Frustrarea este urmată de vinovăție. Dorința de a avea o seară liberă poate părea incompatibilă cu recunoștința pentru anii în care copilul este mic.
Nu lăsa această presiune să îți strice (și mai mult) somnul.
„Să fii prezent” poate deveni încă o sarcină
Parentingul contemporan vorbește mult despre prezență. Ideea este valoroasă, însă poate fi interpretată într-un mod imposibil de susținut: fiecare joc trebuie savurat, fiecare conversație ascultată cu atenție deplină, fiecare etapă observată și păstrată.
În realitate, viața de familie nu funcționează astfel.
Uneori copilul construiește ceva extraordinar din LEGO în timp ce părintele răspunde la un mesaj. Uneori spune o poveste lungă exact când trebuie pregătită cina. Uneori o zi care „ar trebui” să devină o amintire frumoasă din vacanță se termină cu toată lumea obosită și iritată.
Prezența nu este o stare pe care o putem menține de dimineața până seara. Atenția fluctuează, energia se consumă, iar adulții continuă să aibă responsabilități și nevoi proprii după ce devin părinți.
În ceea ce privește copiii, nici ei nu au nevoie ca fiecare minut al copilăriei lor să fie transformat într-un moment special.
Pur și simplu e prea multă presiune pentru toți!
Paradoxul documentării fiecărui moment
Teama că timpul trece prea repede ne poate împinge și spre nevoia de a-l păstra: facem fotografii, filmăm primele experiențe, salvăm filmulețe și încercăm să construim o arhivă a unei perioade despre care știm că nu se va întoarce.
Toate acestea au o valoare reală fiindcă, peste ani, pot recupera detalii pe care memoria le-a pierdut.
Dar există o diferență subtilă între a păstra o amintire și a simți că trebuie să conservăm permanent prezentul. Când fiecare experiență vine însoțită de gândul „într-o zi o să-mi fie dor”, putem ajunge să privim momentul simultan din interior și din viitor. Putem să ne străduim maim ult să imortalizăm decât să trăim cu adevărat.
Copilul este încă mic, iar noi deja îl privim cu nostalgia versiunii lui care va dispărea.
Uneori merită să îi permitem prezentului să fie doar prezent.
Copilăria nu trebuie valorificată la maximum
Poate aici se ascunde cea mai mare presiune din expresia „profită cât sunt mici”: ideea că există o cantitate limitată de copilărie și că părintele trebuie să o folosească perfect:
· Să facă suficiente excursii.
· Să se joace suficient.
· Să citească suficiente povești.
· Să fotografieze suficient.
· Să fie suficient de prezent încât, peste douăzeci de ani, să nu regrete nimic.
Este un standard imposibil.
Vor exista momente pe care nu le vom aprecia suficient atunci când se întâmplă. Etape despre care vom realiza abia mai târziu cât de mult ne-au plăcut. Fotografii pe care vom regreta că nu le-am făcut și zile obișnuite pe care nu ni le vom mai putea aminti.
Asta face parte din felul în care oamenii trăiesc timpul.
Poate că nu trebuie să profităm de copilărie
Putem, în schimb, să o trăim.
Unele zile vor fi memorabile, altele repetitive. Unele etape vor trece prea repede, iar altele ni se vor părea interminabile cât timp suntem în mijlocul lor. Vor exista perioade de care ne va fi profund dor și perioade despre care vom fi pur și simplu bucuroși că au trecut.
Niciuna dintre aceste reacții nu măsoară cât de mult ne iubim copiii.
Poate că peste ani ne va fi dor de mâna mică pe care o țineam când traversam strada, de întrebările fără sfârșit sau de vocea care ne striga din camera alăturată. Este firesc.
Astăzi, însă, suntem încă aici.
Și avem voie să trăim această perioadă așa cum este ea, cu frumusețea, dezordinea, tandrețea și oboseala ei, fără obligația de a simți nostalgia înainte să existe ceva de care să ne fie dor.
Ne dorim ca blogul nostru să fie util, dar este important de reținut că articolele sunt doar puncte de plecare pentru discuții și conțin doar informații cu caracter general. Ele nu substituie recomandările specializate, și mereu încurajăm părinții să contacteze un specialist dacă sunt îngrijorați.
Dacă îți plac sau îți sunt de folos articolele noastre, le poți aprecia cu un share! Informațiile ar putea fi utile altor mămici sau tătici. Îți mulțumim!