Când intervenim în conflictele dintre copii?

Conflictele sunt o parte firească a dezvoltării sociale. Prin ele, copiii descoperă că ceilalți au dorințe diferite, învață să negocieze, să gestioneze frustrarea și să își apere punctul de vedere. Totuși, aceste abilități se formează treptat, iar uneori sprijinul adultului este indispensabil.

Când este bine să intervenim și când merită să le oferim puțin spațiu? Răspunsul depinde de vârsta copiilor, de intensitatea conflictului și, mai ales, de capacitatea lor de a gestiona situația în siguranță.

Ce învață copiii atunci când se ceartă?

O dispută pentru o jucărie poate părea banală, însă presupune procese cognitive și emoționale destul de complexe.

Copilul trebuie să își controleze impulsul de a obține imediat ceea ce își dorește, să înțeleagă perspectiva celuilalt și să găsească o soluție acceptabilă. Sunt abilități legate de dezvoltarea funcțiilor executive și a cogniției sociale, care continuă să se maturizeze pe parcursul copilăriei.

Cercetările psihologului Ross A. Thompson și ale altor specialiști în dezvoltarea socială arată că interacțiunile timpurii dintre copii contribuie la înțelegerea emoțiilor, intențiilor și regulilor relațiilor sociale.

În practică, un conflict poate deveni o ocazie de a exersa:

• Negocierea: găsirea unei soluții atunci când două persoane își doresc lucruri diferite.
• Autoreglarea: gestionarea frustrării fără a recurge la agresivitate.
• Perspectiva celuilalt: înțelegerea faptului că o altă persoană poate avea alte dorințe și sentimente.
• Repararea relației: asumarea responsabilității și reluarea interacțiunii după un dezacord.

Aceste competențe au nevoie de exercițiu. Dacă adultul oferă de fiecare dată soluția, copilul pierde unele dintre ocaziile de a le folosi.

Când este necesară intervenția imediată?

Există o diferență importantă între un dezacord obișnuit și o situație în care siguranța sau bunăstarea unui copil este amenințată.

Intervenția promptă este necesară atunci când:

• Apar lovituri, împingeri, mușcături sau alte comportamente care pot provoca răni.
• Un copil este speriat, copleșit sau nu reușește să își apere limitele.
• Există un dezechilibru evident de putere, de exemplu între un copil mult mai mare și unul mai mic.
• Apar intimidarea, umilirea sau excluderea repetată.

Ultimul aspect este deosebit de important. Potrivit definiției utilizate de CDC, bullyingul implică un comportament agresiv nedorit, un dezechilibru de putere real sau perceput și repetarea comportamentului ori probabilitatea ca acesta să se repete.

În asemenea situații, copiii au nevoie de protecția și implicarea adulților. Așteptarea ca ei să rezolve singuri problema poate agrava experiența celui vulnerabil.

Cum intervenim fără să rezolvăm totul în locul lor?

Psihologia dezvoltării folosește conceptul de scaffolding pentru a descrie sprijinul adaptat capacităților copilului, care este redus treptat pe măsură ce acesta devine mai competent.

Principiul poate fi aplicat și conflictelor: în loc să stabilim imediat cine are dreptate, putem începe prin a descrie situația: „Amândoi vreți aceeași jucărie și vă este greu să decideți cine o folosește.”

Apoi, în funcție de vârstă, putem întreba: „Ce soluție ați putea găsi?” Pentru copiii mai mici, care nu pot încă negocia eficient, este util să oferim variante concrete. Cei mai mari pot fi încurajați să propună singuri soluții și să discute consecințele acestora.

Un detaliu important: nu orice conflict trebuie să se încheie cu scuze sau cu împăcarea imediată. Copiii pot avea nevoie de timp pentru a se liniști, iar uneori alegerea de a continua jocul separat este perfect acceptabilă.

Cât contează vârsta copilului?

Așteptările trebuie adaptate dezvoltării, deoarece capacitatea de a gestiona conflictele se schimbă considerabil în primii ani.

Aceste intervale sunt orientative. Temperamentul, experiența socială și capacitatea de autoreglare pot conta la fel de mult ca vârsta cronologică.

O regulă utilă pentru părinți: observă, evaluează, intervino

Înainte de a rezolva o neînțelegere, merită să ne punem trei întrebări:

1. Sunt copiii în siguranță? Dacă există riscul de agresiune sau intimidare, intervenim imediat.
2. Au amândoi posibilitatea să se exprime? Dacă unul domină constant interacțiunea, este nevoie de sprijin.
3. Încearcă să găsească o soluție? Dacă negociază, propun alternative sau reușesc să continue jocul, putem rămâne observatori.

Nu există un număr ideal de secunde în care părintele ar trebui să reacționeze. Uneori este suficient să aștepte puțin, alteori trebuie să intervină fără întârziere.

Scopul este ca, pe măsură ce cresc, copiii să aibă nevoie de tot mai puțină mediere pentru conflictele obișnuite.

Iar una dintre cele mai valoroase lecții pe care le pot învăța este că un dezacord nu înseamnă sfârșitul unei relații. Pot exista opinii diferite, frustrări și momente dificile, iar oamenii pot găsi totuși o cale de a merge mai departe împreună.

Ne dorim ca blogul nostru să fie util, dar este important de reținut că articolele sunt doar puncte de plecare pentru discuții și conțin doar informații cu caracter general. Ele nu substituie recomandările specializate, și mereu încurajăm părinții să contacteze un specialist dacă sunt îngrijorați.

Dacă îți plac sau îți sunt de folos articolele noastre, le poți aprecia cu un share! Informațiile ar putea fi utile altor mămici sau tătici. Îți mulțumim!