Ce se întâmplă cu joaca după ce începe școala?

În primii ani vorbim mult despre importanța jocului, cumpărăm jucării potrivite etapei de dezvoltare, încurajăm explorarea, construim, desenăm și acceptăm că un copil învață despre lume în timp ce se joacă.

Apoi începe școala și, aproape fără să observăm, statutul jocului se schimbă: apar orele, temele, activitățile extracurriculare și lucrurile care „trebuie făcute”. După ele poate veni și joaca, dacă mai rămâne timp. Uneori devine chiar monedă de schimb: întâi termini ce ai de făcut, apoi te poți juca.

Copilul nu încetează însă să aibă nevoie de joc în ziua în care intră în clasa pregătitoare. La șase sau șapte ani, dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială este departe de a se fi încheiat, iar jocul continuă să fie unul dintre mediile în care aceste procese se desfășoară firesc.

Ceea ce se schimbă este mai ales felul în care adulții privesesc timpul copilului.

Trecem brusc la productivitate

Școala introduce o diferență pe care copilul mic o cunoaște într-o măsură mult mai mică: separarea dintre timpul productiv și timpul liber.

O oră petrecută citind pentru școală are un rezultat vizibil, la fel exercițiile de matematică, cursul de engleză sau antrenamentul de înot. Progresul poate fi observat, evaluat și comparat.

O oră în care două figurine au construit un oraș, s-au certat, au plecat într-o expediție și au salvat planeta nu produce ceva la fel de ușor de măsurat. Și totuși, în acea oră copilul poate să fi inventat reguli, negociat roluri, construit o poveste, rezolvat conflicte și schimbat strategia de mai multe ori.

Jocul liber are o particularitate importantă: scopul nu este stabilit de adult. Copilul decide ce face, ce reguli există, când le schimbă, ce problemă merită rezolvată și când activitatea s-a terminat. Tocmai această libertate îl diferențiază de multe dintre activitățile structurate care încep să ocupe tot mai mult din program odată cu școala.

Joaca nu dispare. Devine mai sofisticată

Uneori avem impresia că un copil care se apropie de opt, nouă sau zece ani „a cam crescut pentru joacă”.

De fapt, joaca își schimbă forma:

·         Scenariile imaginare devin mai complexe.

·         Jocurile capătă reguli elaborate.

·         Apar colecțiile

·         Construcțiile durează zile

·         Jocurile devin strategice și proiectele mai creative 

·         Universurile sunt construite împreună cu prietenii.

Chiar și celebra întrebare „Ne jucăm de-a...?” spune ceva important despre dezvoltare. Copiii trebuie să convină asupra unei realități imaginare comune, să distribuie roluri și să reacționeze la ideile celorlalți. Un copil schimbă povestea, altul protestează, regulile sunt renegociate și jocul continuă.

Este un mic exercițiu de viață socială, desfășurat fără ca un adult să conducă fiecare etapă.

Pe măsură ce copiii cresc, jocul devine și un spațiu important pentru relațiile dintre ei. Glumele, regulile inventate, competițiile și poveștile comune contribuie la sentimentul de apartenență la grup.

După o zi organizată de alții, copilul are nevoie să decidă

Există și un alt motiv pentru care timpul liber capătă o valoare aparte după începerea școlii.

O mare parte din ziua copilului este acum organizată din exterior, fiindcă este cineva care decide când începe ora, când se termină, ce trebuie făcut, unde trebuie să stea, când este pauza și ce sarcină urmează.

Toate acestea fac parte firesc din viața școlară. În același timp, presupun atenție, inhibarea impulsurilor, respectarea regulilor și adaptarea constantă la cerințele grupului, iar jocul liber schimbă pentru o vreme raportul de putere asupra propriului timp.

Copilul poate decide că o cutie este o casă, că jocul început ieri continuă astăzi sau că timp de 40 de minute vrea să aranjeze pietre după un sistem pe care numai el îl înțelege.

Din perspectiva adultului, poate părea că „nu face mare lucru”. Din perspectiva autonomiei, face ceva ce a avut puține ocazii să facă în restul zilei: își conduce singur activitatea.

Dar temele și activitățile trebuie să încapă undeva

Aici apare dificultatea reală pentru multe familii, deoarece ziua are același număr de ore, iar odată cu școala cresc responsabilitățile.

Soluția nu este transformarea jocului într-o altă activitate obligatorie din program: „de la 17:30 la 18:15, joacă liberă” surprinde tocmai paradoxul problemei. Mai util este să observăm cât timp al copilului este deja ocupat.

Fiecare activitate poate fi valoroasă luată separate (școală, after-school, teme, sport, limbi străine, muzică, drumuri între ele), iar un program format exclusiv din lucruri valoroase poate deveni totuși un program prea plin.

Întrebarea relevantă este „Cât timp îi mai rămâne în care nu trebuie să facă nimic anume?”

Jocul nu trebuie să demonstreze că este util

Poate că aici se află una dintre schimbările cele mai interesante care apar odată cu școala: începem să cerem tot mai des timpului copilului să se justifice.

·         Cititul dezvoltă vocabularul.

·         Șahul antrenează gândirea.

·         Sportul dezvoltă disciplina.

·         Muzica exersează atenția.

Și jocului îi găsim rapid beneficii: creativitate, funcții executive, abilități sociale, rezolvarea problemelor. Cercetarea ne oferă motive serioase pentru a considera jocul important, dar un copil nu trebuie să știe nimic despre ele. Pentru el, joaca poate rămâne pur și simplu joacă.

Un joc absurd inventat cu un coleg nu trebuie să devină „activitate pentru dezvoltarea creativității”. O după-amiază petrecută construind un fort nu trebuie evaluată după competențele dobândite. Valoarea copilăriei nu se măsoară numai prin ceea ce poate fi transformat în progres.

Școala adaugă ceva copilăriei. Nu trebuie să ocupe tot spațiul ei

Începerea școlii este o schimbare reală. Copilul intră într-o lume mai structurată, descoperă responsabilități noi și devine treptat capabil să facă lucruri care cu puțin timp înainte păreau imposibile.

Este ușor ca această evoluție să creeze impresia că și timpul lui trebuie să devină treptat mai serios. Realitatea este că un copil de șapte, opt sau zece ani rămâne copil și după ce și-a pus ghiozdanul jos.

Poate că una dintre provocările anilor de școală este tocmai să păstrăm suficient loc pentru acea parte a copilăriei care nu are catalog, obiective sau rezultate de bifat. Pentru conversațiile inventate între figurine, regulile complicate pe care adulții nu le înțeleg, forturile din pături, jocurile care continuă trei zile și după-amiezile în care aparent nu s-a întâmplat nimic important.

Pentru copil, s-ar putea să fie unele dintre cele mai serioase lucruri pe care le face.

Ne dorim ca blogul nostru să fie util, dar este important de reținut că articolele sunt doar puncte de plecare pentru discuții și conțin doar informații cu caracter general. Ele nu substituie recomandările specializate, și mereu încurajăm părinții să contacteze un specialist dacă sunt îngrijorați.

Dacă îți plac sau îți sunt de folos articolele noastre, le poți aprecia cu un share! Informațiile ar putea fi utile altor mămici sau tătici. Îți mulțumim!