Evoluția scaunelor auto pentru copii

În mod surprinzător (din perspectiva zilelor noastre), primele scaune auto nu au fost inventate pentru a garanta siguranța copilului, ci mai degrabă pentru a-l ține imobilizat într-un vehicul în mișcare.

Strămoșul scaunului auto contemporan a apărut în anii 1930 ca un obiect menit să-l țină pe micuț nemișcat în timp ce părinții conduceau autoturismul. Siguranța a fost un factor complet ignorat, ceea ce a contat la vremea respectivă fiind confortul conducătorului auto. Astfel, primul model de scaun auto al companiei Bunny Bear Co. era un produs care se prindea de spatele banchetei pasagerului din față într-un mod destul de rudimentar. Dar acest dispozitiv nu punea doar probleme de siguranță, ci era, pe deasupra, și incomod.

Odată cu trecerea anilor și cu popularizarea autoturismelor, scaunele auto au evoluat și ele. Astfel, începând cu 1940, ele au luat forma unei cutii cu șezut auxiliar tip booster. Din păcate, nici de această dată nu a fost luată în considerare siguranța copiilor. Scaunele auto ale vremurilor respective au fost gândite pentru mamele care conduceau din ce în ce mai mult și care nu puteau fi distrase în timpul călătoriilor. Un alt criteriu pentru acest tip de scaun a fost ca bebelușii să poată privi afară, având în vedere că modelul anterior nu oferea decât ”priveliștea” banchetei din spate.

După cum se poate observa, încă suntem departe de scaunele auto și de standardele contemporane.

Din fericire, odată cu inventarea centurii de siguranță în anii 1960, siguranța copiilor în mașină a început să fie complet reanalizată. În 1962, americanul Leonard Rivkin a inventat un cadru metalic de banchetă pe care se strângea copilul cu ajutorul centurilor. Briton Ames a conceput un design de produs ce indica purtarea copiilor cu spatele la sensul de mers, siguranța fiind garantată printr-un sistem de centuri în formă de Y, sistem pe care se bazează și centura de siguranță în 3 puncte atât de familiară în zilele noastre. Tot în anii 1960 a apărut și produsul Tot-Guard al General Motors, o armură de plastic bine vătuită care avea rolul de a proteja copilul la impact.

La scurt timp după apariția pe piață a Tot-Guard, General  Motors a lansat gama Love Seats ce cuprindea 2 scaune auto din plastic, căptușite masiv cu spumă poliuretanică și care se prindeau în centuri. Acestea erau produse ușoare, simplu de mutat dintr-o mașină în alta, dar care garantau totuși siguranța copiilor.

Abia la 40 de ani de la apariția primului scaun auto, în 1970, acesta este recomandat tuturor utilizatorilor auto din SUA. Administrația Șoselelor menționează că bebelușii trebuie să călătorească în scaune auto montate în mașini cu ajutorul centurilor, dar care să fie la rândul lor dotate cu sistem propriu de centuri care să țină copilul strâns.

Chiar și așa, scaunele auto nu erau încă testate pentru a se observa cum se comportă în cazul unui accident.

Abia 10 ani mai târziu, în 1985 devine obligatoriu în SUA ca minorii sub o anumită vârstă să fie transportați în scaune auto.

Iar în 1995 a fost inventat primul sistem LATCH. Acesta este ceea ce azi cunoaștem sub denumirea de sistem de ancorare ISOFIX, adică un set de ancorare orizontală la bază, pentru fixarea părții de jos a scaunului, și o centură top tether care asigură fixarea părții superioare a scaunului.

În zilele noastre, standardele de siguranță validează mai multe grupe de scaune auto pentru copii în funcție de vârsta, greutatea și înălțimea lor. Totul este gândit și testat având ca principal scop siguranța, dar și confortul.

În ultimii ani au câștigat teren scaunele multifuncționale a căror utilizare se întinde pe o perioadă îndelungată și care sunt realizate astfel încât să ofere siguranță maximă copiilor pe măsură ce aceștia cresc în înălțime și greutate.